Moody`s urmează să reducă ratingul unor instituţii importante

F. A.
Internaţional / 19 martie 2012

Agenţia de evaluare financiară Moody`s a schimbat metodologia de evaluare a datoriei instituţiilor financiare fapt care va duce, probabil, la scăderea ratingului mai multor bănci şi instituţii financiare, anunţul fiind făcut ieri printr-un comunicat de presă, relatează sursele de presă.

Printre societăţile în cauză se numără bănci, dar şi producători de autoturisme, creditori ipotecari etc. Moody`s evaluează aproximativ 70 de instituţii financiare.

Agenţia de evaluare "anticipează punerea sub supraveghere a ratingului unor instituţii financiare în vederea unei eventuale scăderi a acestuia, cele mai vizate să-şi piardă actualul rating fiind instituţiile cu notele cele mai mari".

Zeci de companii al căror rating a fost scăzut în timpul crizei este puţin probabil să revină la nivelul dinaintea crizei, spune agenţia. Scorul de credit mediu ar trebui să fie aproximativ Ba2, adăugă Moody`s.

Agenţia de rating Standard and Poor`s a modificat criteriile de evaluare pentru bănci în luna noiembrie a anului trecut, ceea ce a dus la o serie de reduceri de rating pentru bănci importante din întreaga lume.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb